Pentru că evenimentele recente petrecute la TRANSELECTRICA STT Pitești ne obligă să revenim asupra subiectului: postul de ”Manager Logistică” trebuie să ajungă la cine trebuie (PNL ist), vă prezentăm ultimile știri:

 

Joi, 17.11.2022, un tânăr absolvent al Facultății de Energetică (cu studii pe bune, nu ca ale lui Nae Eugen, PNL istul care ocupă acum, interimar, postul de Manager Logistică) s-a prezentat la sediul TRANSELECTRICA STT Pitești, cu scopul de a solicita formularul de înscriere pentru a aplica pentru funcția de Manager Logistică. După cum v-am prezentat anterior, pentru acest post s-a demarat procedura de recrutare personal.

În anunțul publicat de TRANSELECTRICA scrie clar că persoanele interesate trebuie să se prezinte la sediul TRANSELECTRICA STT Pitești, pentru a obține acest formular, după care trebuie să-și întocmească dosarul cu documentele necesare (CV, copie carnet de muncă, adeverință medicală ș.a.).

Tânărul (al cărui nume nu-l divulgăm) a fost îndrumat la secretariatul unității, unde a declarat că dorește să aplice pentru postul respectiv.

În timp ce se afla în biroul Secretariat, a apărut – vertiginos – doooomnul Nae Eugen care a început să-l iscodească pe bietul candidat. Cine e, de ce aplică pentru post, de unde a aflat … mizerii dintr-astea.

Sărmanul tânăr nici nu știa că stă de vorbă cu ăla care ocupă, în prezent, postul (interimar, ce-i drept) și care și-l dorește cu ardoare.

Surpriza cea mai mare a fost când, ajuns la Serviciul Resurse Umane, șefa compartimentului – doamna Achim – i-a comunicat că nu poate să-i elibereze formularul de înscriere (DEȘI SCRIE ÎN CLAR ÎN ANUNȚ CĂ ACESTA SE OBȚINE DE LA SEDIUL UNITĂȚII) și că tânărul trebuie să facă o cerere scrisă pe care să o transmită prin poșta electronică. Adică, tot să nu lase pe nimeni să se înscrie … evident.

În concluzie, tânărul candidat a plecat cum a venit … fără formularul de înscriere, dar iscodit de Nae Eugen și scârbit de compania/țara condusă de PNL-iștii Alinei Gorghiu.

Inițial, am zis să nu prezentăm incidentul, sperând că o fi vreun ”acoperit” trimis de DNA și poate îi saltă dracului pe ”penalii PNL”, dar ne-am revenit repede, ne-am amintit că nu mai e nici DNA-ul ce a fost, așa că am hotărât să ne luptăm noi cu nelegiuiții, dacă instituțiile de forță ale statului șed coplice. Din păcate la încasatul de pensii nesimțite, din banii bieților români, sunt hoarde de procurori, dar nu prea-i vedem în activitate.

Vă ținem la curent, nu-i lăsăm … păi, până când?

PS: Ca să fim corecți, până la capăt, trebuie să specificăm că TRANSELECTRICA SA este în subordinea SGG, care este condus de un PSD-ist. Chiar dacă a existat o ”împărțeală” politică și TRANSELECTRICA ”a picat” la PNL, nu înseamnă că PSD poate să fie indiferent la nelegiuirile comise într-o instituție/companie din subordinea sa.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.6 / 5. Număr de voturi: 7

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *