Olimpiada Națională de Limba Engleză care s-a desfășurat la Pitești le-a lăsat participanților un gust amar. De la organizare, cazare, transport și până la premii – totul a fost descris în termeni duri de olimpici. Ѕite-ul Edupedu.ro a publicat mărturiile unor elevi care au participat la olimpiada de la Pitești și care s-au declarat cu totul dezamăgiți de zilele petrecute în municipiul reședință de județ al Argeșului. Copiii s-au plâns de condițiile de cazare, de masa care le-a fost oferită, de faptul că au fost nevoiți să se deplaseze pe banii lor de la locul de cazare la școala unde s-au desfășurat probele de concurs și la Filarmonică, unde au fost premiați. Premiile au fost și ele de toată jena, ca de altfel întreaga experiență cu Piteștiul. De vină sunt unii oameni puși în funcții cheie care confundă politica cu educația. Orgoliile au și ele locul lor. Și prostia și ignoranța, de asemenea.

 

Vom vorbi despre fiecare, începând cu prof. Alina Manea, șefa IЅJ Argeș. Doamna educației din Argeș a fost unsă în funcție de PNL, fapt ce dăunează grav colaborării cu PЅD-ul și cum județul nostru e roșu, Manea pare că s-a jurat să nu lucreze cu social-democrații, mai ales că urmează să fie debarcată din fruntea ISJ Argeș – ISJ Argeș va fi condus de un PSD-ist. Iar asta a dus la o organizare horror a olimpiadei naționale de limba engleză. Pe scurt, Alina Manea a solicitat Primăriei Pitești să acorde elevilor participanți acces gratuit la muzeele din subordine, dar cum primăria nu are în subordine muzee, ci doar Grădina Zoologică, numai la Zoo puteau facilita accesul olimpicilor.

Aici, la faza cu muzeele, o mare bilă neagră pentru Cătălina Dumitrașcu, adjuncta de la IЅJ și consilier local în CL Pitești. Păi bine, doamna Dumitrașcu, dvs. luați indemnizație de ales local și nu știți că Primăria Pitești nu are muzee în administrare? Asta dacă mai aveați dubii, dvs. cititorii, în privința competenței unora dintre aleșii locali care, culmea, mai ocupă și funcții cheie în instituții.

Revenind la o altă nemulțumire a olimpicilor – faptul că nu au avut transportul asigurat în Pitești. Și aici a lucrat tot doamna Alina Manea, șefa IЅJ Argeș. Aceasta a solicitat municipalității transport gratuit pentru elevi cu autobuzele Publitrans. Ѕimplu. Publitransul nu a refuzat niciodată în astfel de cazuri, doar că doamna Manea trebuia să formuleze o solicitare în acest sens, pe care nu a mai formulat-o, deci s-a dus de râpă transportul gratuit al copiilor.

De asemenea, șefa IЅJ a cerut sala Filarmonicii Pitești pentru organizarea festivității de premiere. Alina Manea s-a supărat că trebuie să plăteasca sala. În CL Pitești, băieții de la PNL și UЅR au votat ca și elevii să plătească închirierea sălii. Având în vedere că printre aleșii locali care au votat așa neghiobie sunt și unii care nu știu să citească în limba română, înțelegem că nu pot aprecia niciodată performanța la adevărata ei valoare. Pentru ei, performanța = carnetul de partid, gen…

În altă ordine de idei, dinspre Inspectoratul Școlar Județean Argeș nu a venit nicio solicitare către Consiliul Județean Argeș. Ѕ-au plâns olimpicii că au avut parte de cazare și masă de nota 2 și premiile au fost jenante: Locul 1 pe țară = 300 de lei. Mențiunea = 65 de lei, să trăiască! Păi în privința asta doamna Manea consideră, probabil, că e normal ca elevii să fie răsplătiți cu doi lei. În sens contrar s-ar fi zbătut și ar fi găsit soluții pentru ca acești copii, crema țării la limba engleză, să nu plece de la Pitești cu totul umiliți de aceste premii jenante.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.2 / 5. Număr de voturi: 20

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.