PNL Argeş se pregăteşte intens pentru 2024, sub mătura fermecată a şefei Alina Gorghiu, care ba face curat prin organizaţie, ba zboară pe la alte filiale ca să facă schimb de experienţă. Prin vară, Alinuţa a aterizat la colegii din Brăila, care – ce să vezi? – sunt mai ghinionişti decât liberalii din Argeş, căci s-au clasat pe locul 40 la alegerile din 2020. Ȋn condiţiile ȋn care liberalii argeşeni au ieşit pe locul 39.

Deci azi, pastilă de cap pentru doamna Alina Gorghiu, care le comite pe persoană fizică. Ne şi ȋntrebăm dacă mai poate, dacă o mai ţin balamalele să se facă de râs.

Prin vară, Alina Gorghiu a mers la Brăila, unde s-a ȋntâlnit cu liberalii de acolo. Băieţii au primit-o cu mare fast, că doar e ministra Justiţiei. După ce i-a lăudat pentru munca depusă, Alinuţa a făcut un pariu de milioane (de voturi, minus):

„La alegerile din 2020 PNL Brăila a fost pe locul 40 la nivel național și PNL Argeș, a cărui conducere am preluat-o eu, ca președinte de filială, a fost pe locul 39. Mai jos de atât nu se putea în organizațiile noastre și am făcut un rămășag cu Alex, am intrat într-o competiție prietenească, să vedem care reușește să găsească resursele cele mai potrivite. Ei sunt un pic în fața mea, pentru că la Brăila înțeleg că sunt desemnați aproape toți candidații pentru localele de anul viitor; la Argeș încă mai am de lucru la acest aspect, însă mi-aș dori să văd și Brăila, și Argeșul cât mai mult în partea superioară a clasamentului.”

Deci Alinuţa compară PNL Argeş cu cele mai slabe organizaţii din ţară şi vrea să le bată ȋn clasamentul national. Să nu ne mai mirăm ca organizaţia liberalilor argeşeni e prost cotată ȋn sondaje.

Alinuţo, când te lupţi cu proştii clasei, nu poţi fi premiantă!

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.3 / 5. Număr de voturi: 7

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *