
„De la primarul din Valea Iaşului, Cristi Enescu, pentru vărul Bogdan – contracte de 1 milion de euro, fără număr, se ştie!”, este doar unul dintre titlurile care au ținut primele pagini ale ziarelor argeșene.
Ancheta scria în 2022 că „de un an de zile, lucrările de construcţie finanţate de primăria Valea Iaşului sunt realizate exclusiv de aceeaşi firmă, Aliflor Invest 2008 SRL. Societatea aparţine lui Bogdan Enescu, iar faptul că patronul firmei de construcţii poartă acelaşi nume de familie cu primarul comunei unde semnează aproape lună de lună contracte din bani publici nu este o coincidenţă, cei doi fiind rude apropiate, mai exact veri.
După ce în primul an de mandat al primarul Cristi Enescu relaţiile contractuale dintre primăria Valea Iaşului şi Aliflor Invest au făcut paşi timizi, concretizaţi în doar 3 contracte în valoare totală de 262.500 lei, anul acesta firma vărului edilului a rupt, încheind, până acum, nu mai puţin de 10 contracte. 9 dintre acestea au fost acordate prin încredinţare directă, iar săptămâna trecută firma controlată de omul de afaceri Bogdan Enescu şi-a adjudecat şi primul contract prin licitaţie publică”.
Anul trecut verii au început colaborarea și pe o altă firmă. Primăria Valea Iașului cumpără piatră concasată și nisip de la Păstrăvăria Curcubeul Argeș. Da, da, nisip și piatră de la păstrăvărie. Vărul primarului, Bogdan Enescu și-a făcut o păstrăvărie, iar potrivit memoriului depus la AFM, acesta va exploata o cantitate totală de agregate minerale de 55781.0 mc. Așa că primarul Enescu a decis să cumpere de la vărul Enescu, cu banii contribuabililor, agregate în valoare de 25.480 euro fără TVA, în mai puțin de șase luni.
Foto: Anchetaonline.ro