
Victor Ponta, candidat independent pentru funcția supremă în stat, a fost asociat în una dintre firme cu fostul deputat PSD de Argeș Bogdan Niculescu Duvăz. Duvăz a fost parlamentar din 1990 până în 2016, iar în perioada 2008-2016 a fost deputat de Argeș.
„În anul 2004, pe când era președinte TSD, el a înființat firma împreună cu Vladimir Soare (bancher, fost președinte Bancorex și apoi al Gelsor, apropiat al lui Sorin Ovidiu Vîntu), George Gino Iorgulescu (fost fotbalist, președinte LPF, în 2012 achitat pentru dare de mită și spălare de bani), Vasile Goga (fost ofițer de securitate, om de încredere al lui Sorin Ovidiu Vîntu la FNI), Mircea Ursache (fost director general al BTT, consilier al președintelui Bancorex, vicepreședinte ASF), Gheorghe Popescu (fost deputat PSD de Gorj în perioada 2000-2004), Aurelian Cosmin Olăroiu (fost fotbalist și cunoscut antrenor de fotbal), Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz (politician FSN și PSD, decedat în anul 2019), Abi Chahine Khalil (libanezo-canadian al cărui nume a fost amintit în mai multe scandaluri de corupție, apropiat de Elena Udrea și Dorin Cocoș, partener de afaceri cu familia Creștin și gruparea Awdi) și Daniel Bartolomeu Finiș (apropiat al grupării Bittner-Petrache și al lui Dorin Cocoș). După un an, Ponta s-a retras din firmă, cesionându-și părțile lui Dumitru Constantin Iacov (milionar, cunoscut om de afaceri din zona imobiliară, cel care avea să devină secretar executiv al partidului Pro România și, mai nou, fondator al Ligii Acțiunii Naționale care-l susține la Președinție pe candidatul Silviu Predoiu). Fotbal Club Progresul București SA se află acum în faliment”, informează Libertatea.