Tensiuni la ABAAV! Preşedintele Sindicatului NEPTUN a fost depistat că ar fi luat bani din contul sindicatului, fără să poată justifica sumele lipsă. Practic, ȋn lunile august şi septemrie, Valerică Coman s-a folosit de banii membrilor de sindicat, probabil ȋn scopuri personale. Faptele i-au adus suspendarea din funcţie, dar i-ar putea aduce şi un dosar penal nou-nouţ dacă nu restituie banii.

Conform unei decizii luate ȋntr-o şedinţă care a avut loc pe 21 septembrie, Coman a avut termen până pe 25 septembrie ca să vireze ȋn cont sumele pe care le-a cheltuit abuziv. Ȋn sens contrar, fostul preşedinte al Sindicatului NEPTUN s-ar fi ales cu dosar penal.

Nu ştim dacă Valerică Coman a restituit banii sau dacă i s-a făcut dosar penal, dar având ȋn vedere gravitatea faptelor, nu ȋnţelegem de ce nu are dosar penal ȋncă de la depistarea conturilor cu fonduri insuficiente. Până când vor fi toleraţii oamenii necinstiţi?

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.8 / 5. Număr de voturi: 4

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *