Un grup de 36 de deputați, dintre care 22 aparțin UDMR, iar 14 reprezintă minoritățile naționale, au depus în septembrie 2025, la Senat, un proiect de lege controversat care vizează restricționarea accesului jurnaliștilor, activiștilor civici și cetățenilor în sediile autorităților administrației publice centrale și locale. Inițiativa a fost înregistrată cu numărul B354/2025 și urmează să fie dezbătută în comisiile de specialitate.
Printre inițiatori se numără Kelemen Hunor, președintele UDMR, dar și fostul secretar de stat Marko Attila. Din partea minorităților, figurează inclusiv Silviu Vexler, reprezentantul comunității evreiești.
Proiectul propune sancționarea celor care, în interiorul unei instituții publice, manifestă un comportament considerat „lipsit de respect” sau „provocator” la adresa funcționarilor ori a polițiștilor. În aceste situații, persoanele vizate pot fi evacuate și amendate.
Amenzile prevăzute de inițiativă sunt cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei, iar criteriul pentru aplicarea lor este subiectiv: o întrebare sau o atitudine catalogată de personalul instituției ca „agresivă, recalcitrantă sau intimidantă” ar putea atrage sancțiuni.
Textul legislativ modifică două acte normative-cheie: Legea nr. 61/1991 privind ordinea publică și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

