Împărțirea funcțiilor de prefect a generat tensiuni majore în coaliția de guvernare, iar negocierile s-au prelungit timp de trei luni. Potrivit unor surse politice, PSD a reușit să își impună punctul de vedere și să păstreze mai multe funcții-cheie, inclusiv Prefectura Argeș.
USR, care inițial trebuia să numească nouă prefecți din totalul de 41, va rămâne cu doar patru: trei la nivel de județ – Bacău, Botoșani și Timiș – și unul la București. În schimb, Uniunea Salvați România va primi funcții suplimentare de secretari și subsecretari de stat. Această formulă de compromis a fost menită să calmeze spiritele din teritoriu, unde mai mulți lideri PSD s-au opus ferm cedării unor prefecturi către USR, inclusiv în Argeș.
Surse din interiorul partidului au precizat că negocierile au fost tensionate mai ales în filialele puternice din sudul țării, precum Dolj, Argeș și Olt, unde liderii locali nu au acceptat ideea de a pierde controlul asupra instituției prefectului.
Pentru PSD, cedarea Prefecturii Capitalei a venit ca o ușurare, în condițiile în care funcția nu era privită drept o miză majoră. În schimb, păstrarea Argeșului, județ cu o organizație puternică și cu tradiție social-democrată, reprezintă un câștig important pentru echilibrul intern al partidului.
De partea cealaltă, USR a mizat pe obținerea de posturi de decizie în ministere, unde își dorește acces direct la procesele administrative și legislative, în ciuda reticenței manifestate de ceilalți parteneri de guvernare.

