Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, declară că dosarul legat de panotajul fostului preşedinte al PNL Nicolae Ciucă este în lucru şi are câteva zeci de volume şi a precizat că ancheta nu vizează doar această componentă, ci inclusiv subvenţiile primite de partid.
Marius Voineag a fost întrebat, duminică, la Antena 3 CNN, de ce nu este finalizat dosarul legat de panotajul fostului preşedinte PNL, Nicolae Ciucă.
”Este un dosar care e în lucru la secţia a doua. Are o vechime de un an de zile şi are câteva zeci de volume. Nu e un dosar chiar uşor. Nu vizează doar componenta asta, ci vizează inclusiv subvenţiile la partid. Suntem în cursul efectuării unor constatări. Să sperăm că vor ieşi în perioada următoare”, a afirmat Marius Voineag, potrivit news.ro.
Jurnaliştii de la publicaţia snoop.ro au relatat anul trecut că PNL a plătit 2 milioane de euro din bani publici pentru promovarea cărţii lui Nicolae Ciucă, ”Un ostaş în slujba ţării”.

