De săptămâna trecută, în Senatul României este o agitație fără precedent, ca urmare a descinderii unei echipe numeroase de la Curtea de Conturi a României.
O echipă a Curții de Conturi a României, formată din, atenție, șase auditori de conturi, a descins săptămâna trecută la Senatul României, condus acum de Nicolae Ciucă. Este cea mai numeroasă echipă care verifică Senatul după 1990, fapt ce demonstrează că va avea mult de lucru.
Controlul vizează perioada în care Senatul era condus de șefa PNL Argeș Alina Gorghiu, acum ministru al Justiției. Conform Puterea.ro, la nivelul Senatului s-a constituit un grup infracțional format din persoane care au solicitat și obținut 163 de credite de la mai multe C.A.R.-uri din țară, folosind documente care conțineau date nereale privind condițiile necesare obținerii împrumuturilor.
Prejudiciul estimat de către DIICOT este de aproximativ 5.700.000 de lei, adică circa 1.200.000 de euro.

