În ultima ședință a Consiliului Local Câmpulung s-a vorbit de sustragerea de medicamente, falsificarea unor documente legale, lucruri care s-ar fi petrecut în Spitalul Câmpulung. Lasconi a declarat că a sesizat organele de specialitate.
„Înțeleg că ne-a fost făcută o adresă, de către sindicat, în atenția Consiliului Local, pe care eu nu am primit-o pe mail, am făcut-o rost ulterior. Dacă e adevărat și dacă ce am citit acolo că se întâmplă, fiindcă se vorbește de sustragerea de medicamente, falsificarea unor documente legale, atunci asta intră într-o zonă de cercetare a altor organe (…) Înțeleg că v-ați făcut plângeri unii la alții, însă aș vrea să corectăm chestia asta. Sunt cumva reacții la acele sesizări? Cu medicamentele și cu restul?”, a spus Bogdan David, consilier local PSD, potrivit Jurnaluldearges.ro.
Primarul Elena Lasconi a intervenit și a spus că a primit și ea pe e-mail adresa Sindicatului „Solidaritatea Sanitară”. „Referitor la sesizarea sindicatului, deja am făcut un document și am sesizat organele de cercetare penală vizavi de ce au sesizat cei de la sindicat”, a spus edilul.
Văzând că este vorba despre o informare a sindicatului către Primăria și Consiliul Local Câmpulung, am dat din coate să facem rost de document și să vedem ce acuză sindicaliștii.
Sindicatul “Solidaritatea Sanitară” cere CL să fie formată o comisie administrativă independentă, cu participarea reprezentanților Consiliului Local, pentru o analiză completă, imparțială și documentată a faptelor semnalate:
• Hărțuirea morală și intimidarea medicilor petenți, precum și a personalului care a sesizat nereguli administrative și profesionale;
• Acoperirea unor fapte de natură penală, inclusiv sustragerea și manipularea neautorizată a medicamentelor aflate sub regim special (Fenobarbital injectabil);
• Falsificarea documentelor medico-legale și distrugerea de înscrisuri oficiale;
• Posibile nereguli în numirile și funcționarea comisiilor disciplinare, precum și utilizarea neautorizată a asistenței juridice externe fără mandat emis de ordonatorul principal de credite;
• Îngrădirea dreptului de reprezentare sindicală și neasigurarea protecției legale a persoanelor care au sesizat nereguli.

