Constantin Nicolescu, Mircea Drăghici și 38 de primari argeșeni au fost judecați în ,deja celebrul, „Dosarul Consultanța”. S-a vorbit mult despre strategiile copy-paste, dar se pare că politicienii nu au învățat nimic din experiența politicienilor de la Argeș. Apar alți „băieți deștepți” care livrează primăriilor ”strategii” de consultanță copy paste, care conțineau inclusiv aceleași greșeli de redactare.

 

Mai multe contracte pe bani europeni pentru digitalizarea primăriilor din Tulcea au ajuns la omul care a coordonat de facto consultanța și reprezenta firmele care întocmeau caietele de sarcini, adică exact etapele prin care erau stabilite regulile de atribuire a achizițiilor, a explicat pentru Info Sud-Est un grup de primari care au lucrat cu Gabriel Al-Baba, un tânăr de 28 de ani din Timiș, dezvăluie Info-Sud-Est.

Activ în PSD de pe vremea când era elev, numit referent la 20 de ani în Guvernul Dacian Cioloș și fost asistent în Liga Studenților Români din Străinătate, fondată de actualul ministru al Digitalizării Sebastian Burduja, Al-Baba era interfața în relația cu primăriile pentru două firme în care nu avea, în documente, nicio calitate, au mai explicat primarii.

Firmele erau deținute în hârtii de două femei din anturajul apropiat al lui Alfred Simonis, fost șef politic al lui Al-Baba și actual șef al deputaților PSD, și nu aveau experiență în domeniul digitalizării. Cele două firme fantomă au obținut însă zeci de contracte de consultanță pentru digitalizare și au livrat ”strategii” de consultanță copy paste, care conțineau inclusiv aceleași greșeli de redactare.

Primarii susțin însă că, în teren, erau ”consultați” de Al-Baba, care le-a fost prezentat prima dată într-o ședință organizată de președintele PSD al Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu. Tot atunci le-au fost recomandate de către șeful CJT și firmele anonime, cu care o parte din primari au și început să semneze contractele de consultanță.

Continuarea pe  Info-Sud-Est.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *