Lucrările de la bariera de pe Lânăriei au încins spiritele politice. PNL Pitești e ofticat că lucrarea se face în mandatul lui Gentea, iar Iani Popa, proaspăt secretar de stat la Ministerul Transporturilor, s-a trezit și el vorbind. Că doar e Ion și e și el om.

Lucrările la bariera din Prundu sunt aproape de finalizare. Cristian Gentea spune că este foarte mulțumit de ritmul intens de lucru la bariera Lânăriei. PNL Pitești iese la interval și susține primarul Cristian Gentea încearcă să își aroge meritele pentru o lucrare a Ministerului Transporturilor. Culmea este că deși liberalii au avut ministru la Transporturi, nu s-a mișcat nimic în acea perioadă, dar acum, cu ministru PSD, lucrurile, nu că doar s-au mișcat, chiar s-au rezolvat. În fine! În tot scandalul intră și Iani Popa. El, care e mare secretar de stat la Ministerul Transporturilor, o dă din vals în tango, iar în final încearcă să spună că el, mare om în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, are un mare merit în realizarea lucrărilor de la bariera din Prundu.

PS: Măi Iani, măi, pe vremea când s-a dat ultima autorizație pentru bariera de pe Lânăriei, tu îi țineai trena Alinei Gorghiu, doar-doar ți-o găsi și ție un post călduț pe la vreun minister. Nu era nici măcar discuție pentru ca matale să ajungi pe la Ministerul Transporturilor, așa că… ciocul mic! PSD e la putere la Transporturi!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

1 thought on “A vorbit și nea Ion, că este și el om

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.