”Creatura” este descrisă de propriile declarații și fapte. 

V-am spus de nenumărate ori că asta e o prefăcută, mincinoasă, fără pic de rușine … un caracter infect. 

Ministrul Justiției al acestei țări a ajuns de râsul lumii, a indignat o țară întreagă. 

Încă de la nominalizarea ca Ministru al Justiției, scandalurile publice au curs în valuri, devoalând cine este cu adevărat Alina Gorghiu. 

De la stenogramele în care îi promitea lui Vlasov (ăla de s-a dus la pușcărie) că vorbește ea cu ”Ciordache” (ministrul PSD al justiției, Iordache ”altă întrebare”) să semneze un proiect legislativ, până la inițiativa legislativă pe care a avut-o în 2020 prin care propunea ca cei condamnați cu pedepse de până la 7 ani să execute arestul la domiciliu, ne-am readus aminte – cu toții – cam câte a făcut Alina Gorghiu la viața ei. 

Deși toate acestea erau cunoscute, PNL n-a avut nicio jenă, nicio rezervă și au propus-o pentru funcția ministerială … că, cică, ei au trimis cei mai buni oameni din partid, în acest Guvern. 

Astă seară, am mai aflat una tare. 

Jurnaliștii – niște răi – au citat o declarația a Alinei Gorghiu în care, cu spume la gură, se jura că ea își dă demisia dacă guvernul se face cu PSD. 

Credeați că o ține mult lupta cu ciumații roșii? 

Nuuuu … dacă e loc de ”cașcaval” acceptă și șef de la PSD (pe Marcel Ciolacu), nu doar să colaboreze cu ei … în interesul cetățenilor, bineînțeles. 

Ea s-a sacrificat pentru voi, sărăntocilor, când a acceptat funcția de ministru. 

Să-i mulțumiți că există!!! 

Ascultați și trageți singuri concluziile …  

  Foto: Guvernul României

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.4 / 5. Număr de voturi: 10

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *