Conducerea PNL a decis, marți, în Biroul Politic Național, dizolvarea mai multor birouri politice județene și de sector, conduse de liberalii din aripa Veștea. Deputatul PNL, Ionel Bogdan, a anunțat, în urma Biroului Permanent al PNL, că nu mai puțin de 13 conduceri ale filialelor PNL au fost decapitate. În urma Congresului Extraordinar, toți președinții de filiale ai PNL rămăseseră interimari, iar pentru cele 13 filiale nu s-a mai prelungit mandatul.
”A fost o decizie legată de filialele care intră într-un proces de reorganizare, în urma discuției de astăzi. Așa cum știți, în urma Congresului, toate filialele au rămas într-un fel de interimar. Avem 49 de filiale, iar pentru 12 dintre ele nu s-a mai prelungit mandatul.
Argeș, Brașov, Călărași, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov și sectoarele 2,3,4 și 5 din București
Nu au îndeplinit următoarele condiții:
- Nu au respectat deciziile PNL
- Nu au participat la congres și chiar au împiedicat participarea delegaților la Congres.
Sunt mai multe motive pentru care aceste filiale nu ar fi trebuit să aibă mandatul prelungit, dar acestea două sunt cele mai importante.”, a spus Ionel Bogdan.
Potrivit Stiripesurse.ro, în locul Alinei Gorghiu la Argeș a fost numit Mihai Coteț.

