În timp ce ministrul Cătălin Predoiu (fost la MJ, acum la MAI) ”se dă de ceasul morții”, copleșit de scandaluri,  Alina Gorghiu (acum la MJ) ”se dă” cu trenul, voioasă. 

 

Citim presa națională și … ne place. 

După bătăile de pe litoral și accidentele mortale, tot mai dese, am avut ocazia să-i vedem adevărata (non)valoare a lui Cătălin Predoiu – actualul ministru de interne. 

Cât timp – eheeee, ani de zile – Cătălin Predoiu a fost ministrul justiției, acesta a fost rezervat în declarații, discret, a știut când să transmită mesaje de interes public – a avut mandate decente, părea un ministru bun. 

Doar că adevărata valoare a unui manager/lider se vede ”la greu”, în funcție de cum știe să gestioneze situațiile de criză. 

Cum Alina Gorghiu s-ar fi dat cu curul de pământ că ea vrea musai la Ministerul Justiției, ”protectorii” au hotărât să-l sacrifice pe Cătălin Predoiu așa că i-au făcut ăstuia vânt la M.A.I. ca să-i lase locul liber ”creaturii”, la M.J. 

Și uite așa, Cătălin Predoiu a trebuit să se apuce de muncă … serioasă, dură, că ministerul de interne e greu de condus. 

După nici două luni de la numirea în funcție i se cere deja demisia (https://www.stiripesurse.ro/marcel-ciolacu-somat-sa-l-demita-pe-catalin-predoiu-dupa-declaratiile-de-presa-nu-poate-nici-macar-sa-spuna-cate-aparate-drugtest-are-politia-romana_3037508.html ) . 

Până la urmă, se face dreptate (într-un fel) … chiar începuse lumea să creadă că e ceva, ceva de capul ăstuia … dar acum avem ocazia să-i vedem adevărata (non)valoarea. 

Băi ce vă joacă ”creatura” pe toți, pe degete … cum vrea ea …  

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.7 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *