Hopaaa … cică, Alina Gorghiu negociază cu AUR și SOS – în câteva comune din Argeș – pentru susținerea candidaților PNL, la alegerile locale. Cum se numește când te ”saltelezi” cu oricine, pentru un beneficiu? Ușuratică!

<< O falsă înțelepciune: „Fă-te frate cu dracul, pînă treci puntea!” Iată unul dintre proverbele cele mai răspândite la noi şi care se pare că este chiar o creaţie românească. Românul îl invocă ori de câte ori vrea să-şi motiveze, faţă de sine sau faţă de alţii, un compromis sau o abatere de ordin moral. Marile principii morale devin astfel relative şi proteice, dependente de împrejurări şi de capricii, negociabile şi chiar reductibile „în context”. În virtutea acestei false înţelepciuni, orice compromis, orice colaboraţionism, orice trădare, fie la nivel individual, fie la nivel colectiv, poate ridica pretenţii de îndreptăţire sau legitimitate conjuncturală. Mentalitatea conformată de această vorbă proastă a contribuit în mare măsură la neîmplinirile şi la trădările noastre istorice, culminând în vremea comunismului, când sufletul românesc a ajuns treptat să se pervertească până la nerecunoaştere. Iar astăzi, pendulând impur între comunismul roşu şi comunitarismul albastru (care nu-s doar paradigme politice, ci au devenit paradigme mentale, într-o perversă continuitate ideologică), proverbul cu pricina pare a trăi o nouă tinereţe…

În răspărul acestei vorbe proaste, creştinismul ne învaţă fără înconjur că „nu poţi sluji la doi domni deodată: şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona” (Matei 6, 24; Luca 16, 13); că n-ai nici un folos esenţial dacă „dobândeşti toate bunurile lumii, dar îţi pierzi sufletul tău” (Marcu 8, 16); că satana sau diavolul, cum îl arată chiar numele (evr. „satan” – „adversarul”; gr. „diabolos” – „cel care desparte”), este ne-fratele („Nefîrtatul”) prin excelenţă, duşmanul arhetipal al oricărei înfrăţiri, „dintru început mincinos şi tată al minciunii” (Ioan 8, 44). VADE RETRO SATANA („ÎNAPOIA MEA, SATANA!”) este singurul „dialog” pe care se cade să-l avem cu „ispita” >> (https://www.rostonline.ro/2017/06/o-falsa-intelepciune-fa-te-frate-cu-dracul-pina-treci-puntea/ ) .

Chiar i-ați crezut pe liberali când au justificat participarea pe liste comune cu PSD, la alegerile europarlamentare, ca măsură necesară pentru combaterea extremismului și lupta împotriva AUR și SOS?

V-ați păcălit!

La nivel central, în ședințele coaliției PSD – PNL, liberalii i-au înjurat și criticat pe cei de la AUR și SOS doar ca să îi determine pe social-democrați să-i ”salveze” la europarlamentare și să accepte liste comune, cu ei.

Să-i vedeți zilele astea, pe liberali, la congresul PPE, ce or să ”lupte” cu extremiștii, în aplauzele frenetice ale ”popularilor europeni” … că dă bine să faci pe ”europeanul – antiextremism”.

În paralel, Alina Gorghiu caută ”prietenia” și susținerea organizațiilor AUR și SOS, în Argeș, pentru a câștiga alegerile locale în câteva comune, împotriva PSD.

Am aflat – din surse sigure – că Alina Gorghiu a avut, deja, discuții cu reprezentanți ai ”extremiștilor” (AUR și SOS) pentru a-i lămuri să susțină candidații PNL la funcția de primar, la alegerile locale, în câteva localități.

Dacă e să câștige în plus un vot, două, nu mai sunt așa răi ”extremiștii”.

Alina Gorghiu ”se face soră cu Răul”, ca să treacă – cu bine – peste alegerile locale.

Ce morală, ce etică, ce atâtea principii … ”câștigul” să vină.

Să vă mai spunem că ”a bătut” și la ușile unor primari PSD ca să le ceară ”să-i dea și ei” (PNL-ului) niște locuri de consilieri locali, la ei în comună?

Ea ”se saltalește” cu toți … n-are rușine …

Bine, nu ne mai miră nimic … de la Alina Gorghiu ne așteptăm la orice.

Poate citește și Marcel Ciolacu, ca să afle cu ce se confruntă colegii săi din teritoriu … asta, dacă îl interesează.

Alinuțo … hal de caracter, hal de comportament, mai ales pentru un ministru al justiției.

Și când te gândești că asta stă ”de-a dreapta” lui Iohannis și Ciucă … câhhh …

PS
Mai există o singură speranță, o ultimă scăpare … poate dă soarta să prindă asta un loc eligibil pe lista de europarlamentare.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.3 / 5. Număr de voturi: 7

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

2 thoughts on “Hopaaa … cică, Alina Gorghiu negociază cu AUR și SOS – în câteva comune din Argeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *