Aşa ceva… Astăzi, preşedintele PNL Piteşti, Mihai Coteţ, era gata să ȋl excludă din partid pe consilierul local municipal Tiberiu Irimia. Dar nu i-a reuşit manevra, deoarece prefectul Radu Perianu şi consilierul său Dragoş Predescu au reuşit să-l convingă pe Coteţ că mazilirea lui Tibi Irimia ar fi făcută în mare grabă, că ar trebui ascultat și Irimia, bla-bla-uri politice. Realitatea este că cei doi de la prefectură au vrut să-i arate lui Coteț că ei conduc PNL Pitești. 

Surse din partid ne-au declarat că la şedinţa BPL nici nu a fost cvorum, iar cei care au lipsit au fost tocmai oamenii lui Perianu şi Predescu. Cu alte cuvinte, cei doi au luat măsuri suplimentare pentru a-l face de cacao pe Coteț în fața colegilor de partid.

Se anunţă vreuri interesante ȋn PNL Piteşti! Victoria lui Tibi Irimia e o mare lovitură pentru preşedintele Mihai Coteţ căruia i se poate dărâma domino-ul când i-o fi lumea mai dragă.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.2 / 5. Număr de voturi: 10

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

1 thought on “I-au dat de l-au julit! Coteţ şi-a luat una bună de la colegii de partid Perianu şi Predescu!

  1. Felicitari, Tibi Irimia pentru ca ati reusit, de data aceasta, sa va opuneti si sa castigati! Este o dovada ca principiile politice pe care le aveti conteaza si ca aceia care conduc partidul trebuie sa tina cont si de opiniile membrilor. Este un mesaj clar pentru toti: fiecare merita sa fie auzit si sa aiba o voce si conteaza in politica locala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *