
Unde credeți voi că o mai pune prefectul Radu Perianu de o acțiune politică, folosindu-se de funcția de la stat?
Haideți, că nu e greu!
Răspunsul este chiar banal, că toate forțele PNL sunt dirijate – de patru ani de zile – doar în acea zonă, pentru ”izbânda” aceluiași râzgâiat.
Vedeți că a fost simplu, că ați ghicit … da, la Curtea de Argeș …
Prefectura județului Argeș invită – sub semnătura prefectului Radu Perianu – toți primarii argeșeni, la Curtea de Argeș, pentru o întâlnire cu directorul general al TRANSGAZ – Ion Sterian.
Prefectul le spune că primarii pot lămuri orice ”neclarități” legate de ”gaze”.
Da domnilor, de patru ani de zile prefectul nu s-a știut de ”neclaritățile” primarilor și l-a luat grija acum, înainte de alegeri, în condițiile în care el este candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean și are nevoie de ”simpatia” tuturor primarilor.
Ce nu vrea bietul Radu să înțeleagă este că la nivelul primăriilor din întreg județul a existat această preocupare, a extinderii rețelei de gaze, CONTINUU. Primarii au făcut studii de fezabilitate, au proiecte în executare, s-au zbătut tot timpul pentru acest deziderat, așa că sunt documentați în acest domeniu.
Primarii au deja clădite punțile de comunicare cu specialiștii Consiliului Județean la care apelează ori de câte ori au o ”neclaritate”.
Pentru fiecare caz în parte, punctual, specialiștii CJ se documentează – la rândul lor – dacă sunt depășiți de situație și transmit răspunsul în teritoriu.
Asta se întâmplă de ani de zile … nu stăteau ei după neica nimeni de la Prefectură.
Dacă așteptau după Perianu și Predescu ori după PNL – din patru-n patru ani – ajungeau ”vai de curul lor”.
Promisiunea PNL din campania din anul 2020.
Să vedeți, din nou, înjurături printre dinți, blesteme, supărare … iar îi cară pe primarii PNL – cu de-a sila – și activul de partid ca să umple ăsta sala.
Periene, dacă mai există primari care au ”neclarități” – la PNL, că la PSD nu sunt – înseamnă că nu ai fost în stare să le asigure accesul la datele respective de-a lungul timpului.
Bine, realitatea este că ăștia fac decât spectacol electoral.
Imaginați-vă cum două ”minți odihnite”, ghiftuite cu bani mulți de la stat – Cosmin ”Goe” Petrescu (5 joburi la stat) și Ion Sterian (directorul TRANSGAZ) – au pus la cale această acțiune politică mizerabilă doar ca să lase impresia că sunt preocupați de problemele oamenilor.
Vrăjeală de campanie electorală!
PS
Pentru că noi avem, totuși, niște neclarități o să mergem la această întrunire și o să-l întrebăm (dacă ni s-o permite accesul în sală) pe Ion Sterian cum mama dracului a reușit el să strângă bani ca să-și cumpere apartament în Emiratele Arabe Unite, să aibă 4 milioane de lei în conturi, în condițiile în care nu a lucrat niciodată în mediul privat.
Dacă îi citiți CV ul cădeți de pe scaun … la ăsta să vedeți zeci de CA-uri la stat.
( https://www.g4media.ro/exclusiv-unul-dintre-cei-mai-bogati-bugetari-si-a-cumparat-un-apartament-in-emiratele-arabe-unite-ion-sterian-directorul-transgaz-are-4-milioane-de-lei-in-conturi.html )
”Goe”, mămică, dacă îi urmezi calea ajungi și tu cu casă la Dubai … ține aproape de el, mai invită-l pe la Curtea de Argeș, la o țuică … ”fură meserie” de la el.
Mama voastră de îmbuibați nesătui!
1 thought on “În lipsă de idei, de ispirație, bietul Radu Perianu ”plagiază” de la Adrian Miuțescu. O dată la patru ani, înainte de alegeri, dau ”gazele” în ăștia de la PNL”