Liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, a făcut luni un apel pentru susţinerea candidatei USR la prezidenţiale, Elenei Lasconi, şi cere demisia şefilor serviciilor secrete.

„Rezultatul alegerilor de ieri a fost şocant pentru toţi românii. Un candidat pro-rus a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. PSD şi PNL, prin dispreţul şi şantajul la adresa alegătorilor, au aruncat ţara în braţele ruşilor. Suntem acum confruntaţi cu un scenariu de coşmar. Trebuie să ne mobilizăm rapid pentru a ne întoarce de la marginea prăpastiei”, a declarat Gheorghe.

Pentru Parlament, adaugă el, trebuie susţinute partide pro-europene, iar la prezidenţiale – „opţiunea democratică, pro-europeană Elena Lasconi”.

„Faptul că în finala prezidenţială a ajuns un candidat rusofil, legionar şi antisemit este un eşec grav al partidelor vechi, dar şi al serviciilor secrete, a căror treabă nu este să răspundă la comandă politică, ci să vegheze la sănătatea democraţiei şi a instituţiilor din România. SRI, SIE şi celelalte structuri de forţă au eşuat în a executa principala lor misiune de protecţie a ţării şi de aceea partidul DREPT solicită demisia şefilor acestor instituţii”, a transmis Vlad Gheorghe.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare