Premierul a explicat că Executivul va accelera implementarea OUG prin care se va reforma sistemul bugetar. Ciolacu arată că este conștient de presiunile care vor exista, dar a spus că el nu va ceda sub nicio formă.
„Închei rugându-l pe domnul ministru al finanțelor, Marcel Boloș, să finalizăm rapid ordonanța de urgență de reducere a cheltuielilor bugetare. Avem nevoie de un proiect echilibrat și clar prin care să demarăm prima reformă profundă a administrației de stat. Și, domnule ministru, indiferent de orice presiune, eu nu voi ceda la această provocare. Este nevoie de un stat mai suplu, este esențial să reducem costuri și să comasăm instituții care se calcă pe picioare și trebuie să facem asta chiar de la 1 septembrie, nu de anul viitor și mai ales nu după alegeri. Abia după ce avem acest proiect care să lanseze o reformă ireversibilă a statului putem avansa și cu cel de-al doilea proiect al consolidării fiscale, pentru a construi un sistem mai corect și mai echitabil pentru români. Vă mulțumesc!”, a transmis Ciolcau la începutul ședinței de Guvern.