Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, crede, după rezultatele testelor PISA, că este absolut revoltător să te complaci în situaţia în care mai mult de jumătate din copiii din România, trecuţi printr-un sistem de educaţie, sunt analfabeţi funcţional.

”Eu, când văd rezultatele clasamentelor de educaţie din Europa şi PISA pentru copiii ţării mele – nu pot să vorbesc mai mult pentru că am un job oficial – dar este absolut revoltător să te complaci în situaţia în care mai mult de jumătate din copiii tăi, trecuţi printr-un sistem de educaţie, sunt analfabeţi funcţional. Am jumătate dintre copiii României care se nasc la ţară, jumătate se nasc în Diaspora şi eu în continuare mă prefac că nu văd că oamenii, copiii mei, copiii de rromi, 75% dintre aceştia nu reuşesc să ajungă la un nivel de educaţie minimă, nu medie. Cred că trebuie să ne apucăm de educaţie mult mai devreme, la doi ani de zile trebuie să ne apucăm de o formă de educaţie, pentru că este dovedit ştiinţific că, până la 6 ani de zile acolo se pune fundaţia, după aia vine educaţia formală”, a declarat Mircea Geoană, conform news.ro, citat de Stiripesurse.ro.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *