Colegii din organizaţia PSD Mioveni sunt alăuri de primarul Ion Georgescu, pe care ȋl consideră nevinovat faţă de acuzaţiile care i se aduc. Vă reamintim că ieri, edilul a fost exclus din PSD, după ce a ajuns la DNA, fiind suspect de trafic de influenţă.
“Organizaţia PSD Mioveni s-a întrunit astăzi la ora 10.00 pentru a-și exprima susținerea totală față de domnul Primar Ion Georgescu. Totodată credem în nevinovăția dumnealui și avem încredere că va trece peste aceste momente dificile și suntem convinși că își va relua activitatea la Primăria orașului Mioveni pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni.
Considerăm decizia de excludere a dumnealui ca fiind una pripită și fără fundament la data adoptării.”, a transmis Organizaţia PSD Mioveni.

