Săptămâna trecută, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a semnat un document care revoluţionează politica de partid pentru preşedinţii de organizaţii. Practic, liderii de filiale vor fi obligaţi să candideze la primăriile de municipiu sau la CJ-uri, altfel nu vor mai pupa post de parlamentar. Acestea fiind zise, primarii liberali au ȋntrebat-o pe Alina Gorghiu de ce nu candidează la CJ Argeş, că aşa a zis Ciucă şi BPN-ul?

Că tot nu le place moaca lui Radu Perianu, de ce n-ar candida Gorghiu, mai ales că documentul semnat de Ciucă e cât se poate de valabil ȋn toate organizaţiile.

“Nu mai credeţi tot ce scrie presa!”, a spus Alinuţa, ca să-i calmeze pe edilii care i-au cerut să candideze la CJ. Primarii i-au spus că presa nu fabulează, că şeful Nicolae Ciucă a semnat documentul ȋn care scrie negru pe alb că liderii de filiale trebuie să candideze la CJ sau la primărie.

La aşa rezistenţă, Alina Gorghiu a spus că nu poate candida la Consiliul Judeţean Argeş deoarece PNL ar pierde Ministerul Justiţiei. Aşa vrăjeală n-am mai auzit! La ora asta Ministerul Justiţiei are cel mai neinspirat ministru din toate timpurile, iar Gorghiu ţine cu dinţii de scaun, deşi e criticată din toate părţile.

P.S: Alinuţo, spune-le adevărul, primarilor! Nu candidezi la CJ pentru că ţi-e frică de bătaia pe care o s-o iei. Cu tine candidat, PNL-ul iese cel puţin pe locul 3…

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.8 / 5. Număr de voturi: 6

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *