Autorităţile administraţiei publice locale din mediul rural vor putea cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primăriei, prevede un proiect legislativ al actualei puteri. PSD și PNL arată că primăriile din comune găsesc foarte greu angajaţi care să se deplaseze în acele localităţi, salariile fiind foarte mici. Prin urmare, psibilitatea decontării cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii administraţiei publice locale din mediul rural îşi au domiciliul într-o altă localitate în care se află locul de muncă al acestora ar reprezenta un stimulent necesar, în măsută să asigure și creşterea calităţii serviciilor publice. Reprezentanții puterii dau exemplul angajaților din învățământ, pentru care legea permite decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din centrele de resurse şi asistenţă educaţională, care nu dispun de locuinţă în localitatea unde este situată unitatea de învăţământ la care deţin un post. Aceste sume sunt asigurate din veniturile proprii ale bugetelor locale.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *