Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, marţi, despre pregătirea unui nou pachet de măsuri pentru sprijinirea populaţiei, că este obligatoriu, după ce va fi analizată puterea de cumpărare, în urma datelor INS. Despre compensarea cu 50 de bani a preţului la combustibil, liderul PSD a spus că acest moment s-a intrat într-o zonă predictibilă şi nu crede că mai este oportun.

”Eu cred că este obligatoriu, după ce vom vedea puterea de cumpărare. Acum s-au cam reglat şi preţurile la combustibil, să vedem (..) componenta de la INS, o să vină tot energia aproape peste 50%, influenţa avută în coeficientul de inflaţie, care aţi văzut că s-a stopat şi chiar a scăzut, deci am intrat pe alt trend. Categoric, vor trebui luate şi alte măsuri”, a spus Ciolacu, precizând că important este trendul.

Liderul PSD a mai spus că influenţa în preţurile alimentelor se datorează şi secetei. ”Iarăşi este o emoţie, fiindcă totuşi mâncăm din producţia din primăvară, dar o să se regleze”, a mai spus el, potrivit Romaniatv.net.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *