Cosette Chichirău și-a anunțat pe 4 septembrie demisia din USR. Ea afirma atunci că „mişcarea reformistă a generaţiei noastre trebuie continuată şi revigorată”, acuzând USR că nu mai luptă în acest scop.
Cosette Chichirău a anunțat înființarea unui nou partid, sub numele de „Curaj pentru România”. Potrivit acesteia, scopul partidului este de a fi „o opțiune politică sănătoasă” între „incompetența guvernanților și haosul opoziției”.

Partidul Curaj pentru România face înscrieri în toate judeţele României şi în Bucuresti. Deputata a spus că noul partid va fi diferit de celelalte formaţiuni şi că vor exista criterii serioase pentru selecţia candidaţilor. De asemenea, vor fi impuse limite de mandate pentru primari şi parlamentari şi vor fi promovate 50 la sută femei pe locurile eligibile:

„De ce un alt partid? Pentru că te-ai săturat de candidați slabi, de impostură și promisiuni încălcate. Pentru că între incompetența guvernanților și haosul opoziției, ai nevoie de o opțiune politică sănătoasă. Pentru că vrei un partid asumat, organizat și responsabil. Pentru că vrei să-ți aduci aminte de ce iubești România”, a scris Cosette Chichirău pe Facebook.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *