Vineri, Guvernul a aprobat înfiinţarea unui fond de dezvoltare şi investiţii prin care se va susţine finanţarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale şi a universităţilor. Se pun la bãtaie aproximativ 10 miliarde de euro.

 "Un mecanism foarte important este cel legat de înfiinţarea unui fond de dezvoltare şi investiţii prin care vom susţine finanţarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale, precum şi ale universităţilor. Astfel se vor putea finanţa proiecte în domenii precum sănătate, educaţie, în principal, dezvoltare locală, infrastructură, dar şi alte domenii, aşa cum Guvernul a decis prin această ordonanţă de urgenţă", a precizat şeful de la Finanţe, Eugen Teodorovici., potrivit Stiripesurse.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *