Ȋn comuna Corbi viaţa e ca la ţarã. Oamenii îşi vãd de-ale lor şi rar iese câte unul în evidenţã faţã de restul comunitãţii. De data asta, un localnic s-a gândit sã fie mai isteţ şi şi-a mutat gardul, proprietate privatã, câţva metri pe domeniul public. Faza e cã omul cu pricina s-a fãcut stãpân chiar şi pe stâlpii de electricitate şi UIMITOR!?! a luat în proprietate pânã şi borna kilometricã de pe marginea drumului.
Ȋn urmã cu un an, Primãria Corbi a sesizat Direcţia Judeţeanã de Drumuri Argeş pentru a lua mãsurile care se impun. Şi s-a impus un an de tãcere din partea şefei RAJDA, Alina Nicolau, care n-a gãsit de cuviinţã sã facã ceva în acest sens. Probabil, a considerat cã a prestat suficient localnicul, cu mutarea gardului, încât ea, fatã stilatã de la oraş, nu mai are ce face.
Am fi curioşi dacã aceste borne kilometrice sunt la liber! Cã avem şi noi (câţiva din redacţie) câte una pe marginea drumului şi tare ne-ar interesa şi pe noi. Cum se procedeazã? Mutãm gardul pur şi simplu sau facem vreun dosar, ceva…?
Aşteptãm un rãpuns pertinent din partea Ragiei Judeţene de Drumuri Argeş. Ne intereseazã sã aflãm cât este de legal sã furi din drumul public! Şi dacã nu e legal, de ce se doarme un an de zile în loc sã se rezolve o astfel de problemã. Hai sã vedem şi noi, prostimea, cum se rezolvã treburile din judeţ.




