Li se taie macaroana aleşilor de la Casa Poporului. Potrivit secretarului general al PSD, se pregãteşte îngheţarea sumelor forfetare şi a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Asta pentru cã plata acestora ar putea duce România într-un deficit bugetar căruia nu i se poate face faţă.

 „Cu titlu personal, eu aş opta pentru îngheţarea sumelor aparţinând de suma forfetară sau suma pentru cazare şi înclin să cred că şi colegii mei vor duce acest demers la final. Este nevoie de modificarea Legii 96 privind statutul deputaţilor şi senatorilor pentru a putea să formalizăm un astfel de demers. Iarăşi cu titlu personal, cred că inclusiv îngheţarea pensiilor speciale, pentru că a ţine nivelul salarizării în continuare, evident că o să ne ducă într-un deficit bugetar căruia nu putem să îi facem faţă”, a conchis secretarul general al PSD., potrivit Stiripesurse.ro.

P.S: Periculoase aceste mãsuri! S-ar putea ca în 2020 sã nu mai avem parlamentari de votat. Câţi vor mai fi de acord sã candideze dacã li se taie drepturile… 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *