Luni, 21 august, elevii care nu au promovat în prima sesiune a Bacalaureatului, mai au o şansã. Noutatea din acest an constã în faptul cã elevii vor susţine mai întâi probele scrise şi apoi pe cele practice.

 Astfel, luni, 21 august, va avea loc proba scrisă la limba şi literatura română. Pe 23 august se va desfãşura proba obligatorie de profil, iar pe 24 august, absolvenţii de liceu vor susţine proba la alegere, în funcţie de profil şi specializare. Pe 25 şi pe 28 august are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar pe 28 august va fi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B.

În 29-30 august, este programată evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar în 30-31 august, vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.

Pe 1 septembrie, până la ora 16,00, se vor afişa rezultatele, iar elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii, între orele 16:00 -20:00. De asemenea, între 2 şi 5 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale., scrie Adevãrul.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *