S-a dorit ca 1 milion de români să participe, iar elevii clasei a doua, coordonați de d-na. prof. Oana Scopos au raspuns inițiativei, constituind o mică parte din totalul voluntarilor campaniei de educație ecologică.
Copiii, alături de părinți, au curățat o zonă din pădurea Trivale foarte aproape de școala lor, zonă care, în activitățile școlare recreative pe care doamna le mai desfășura în afara spațiului școlii, era întotdeauna ocolită din cauza abundenței de deșeuri.
“Poate nu vom schimba lumea peste noapte, dar sunt sigură că astfel de acțiuni vor produce o schimbare reală de comportament în rândul micuților, care, probabil, de acum înainte, se vor gândi de două ori înainte de a arunca ambalajul bomboanei pe jos”, povestește d-na. profesoară, mândră de copiii dumneaei și susține că va participa în continuare la astfel de acțiuni civice.


