Catedrala Mântuirii Neamului era finalizată, în iunie, aproximativ 60 la sută, iar în 2017 ar putea fi gata pentru a fi ţinute slujbe, costurile pentru lucrările "la roşu" fiind sub 100 de milioane de euro.
În decembrie 2011 se turna prima cifă de beton la Catedrala Neamului, după aproape trei ani şi şase luni, construcţia a fost ridicată mai bine de jumătate, iar în alţi doi ani ar trebui să aibă uşi şi ferestre, catapeteasma pictată şi să permită să se facă slujbe.
La Catedrala Neamului se vor folosi 100.000 de metri cub de beton, 45.000 de tone de armătură rigidă şi aproximativ 25.000 de tone de armătură flexibilă.
Donaţiile care susţin şantierul Catedralei vin lunar de la credincioşi, la care se adaugă colecta naţională, dar şi sumele alocate de Guvern, primării şi consilii judeţene.

