„Am stat de la început până la sfârşit acolo, două săptămâni, zi şi noapte. La Scala, de exemplu, nu se puteau ridica planşeele alea pentru că s-ar fi transformat în moloz, se făceau praf. Plus că era nevoie de macarale, ca să le lege din loc în loc, să le ridice şi pe urmă să căutăm. Ar fi durat prea mult. În condiţiile astea, am inventat un sistem pe care l-am numit «furnică». Echipe de oameni, bine organizaţi, le dădeam un anumit sector. Pe urmă înaintau ca furnicile, zi şi noapte. Totul devenea astfel ca un furnicar şi atunci procentul salvărilor creştea”, povestea celebrul cascador Szoby Cseh, în urmã cu cinci ani, potrivit Adevãrul.ro.
„Aveam câinii ăia dresaţi, veniţi din străinătate, şi cu ajutorul lor cei mai mulţi au fost găsiţi, culmea, la Scala, unde era prăbuşit tot. Aşa a fost clădirea. Betonul şi nişte traverse groase plus ce s-a mai prins din mobilă, deci rămâneau spaţii între etaje. Am scos o băbuţă dintr-un colţ de dulap. Arăta de parcă ar fi fost înrămată. În rest, numai oameni de jos, la doi metri sub nivel. A fost groaznic! Când băgau buldozerele, uite-aşa curgea din ghearele alea sânge!”, a mãrturisit cascadorul.
Autor:
