« Ţara noastră nu are de ce să se teamă, deocamdată »
Situaţia refugiaţilor sirieni care, prinşi între bombardamentele armatei guvernului sirian şi ale forţelor Statului Islamic (ISIS), au fugit din ţără, a înspăimântat Europa. Spre exemplu, Germania aşteaptă anul acesta 800.000 de cereri de azil politic. Conform primelor informaţii, România va primi cel puţin 5000 de sirieni. După cum a declarat Silviu Crăescu, preşedintele Academiei Naţionale de Securitate şi Organizarea Apărării, pentru o publicaţie on-line : “România se pregăteşte pentru primirea câtorva mii de imigranţi, la cererea ţărilor din Schengen. Acestea se confruntă cu un val de imigranţi nemaivăzut, care ameninţă însăşi existenţa Uniunii Europene. Unul din centrele de primire, pentru 5.000 de persoane, este pregătit la Târgovişte. (…) Ţara noastră nu are de ce să se teamă, deocamdată. Dar situaţia este
foarte dificilă pentru occidentul Uniunii Europene, deoarece va trebui să limiteze valul de sosiri, pentru a nu intra în colaps. Într-un viitor apropiat este de aşteptat ca imigranţii să fie dispersaţi în toate ţările UE, inclusiv România. La noi sunt pregătite câteva centre – cel din Târgovişte, de pildă, va primi 5.000 de persoane.”

