Dupã cum scriam zilele trecute, lacul din Expo Parc a fost curãţat. De asemenea în zonã au avut loc şi alte lucrãri de întreţinere.

  Reîntoarcerea celor 70 de broscuțe țestoase în lacul din Expo Parc i-a încântat pe vizitatorii piteșteni aflați la fața locului, copiii fiind cei mai bucuroși să le salute revenirea.

Lucrările de reamenajare a lacului au început în data de 18 iunie, acesta fiind golit de apă și curățat de nămol, sticle de plastic, pietre și alte deșeuri. S-au înlocuit plăcile deteriorate de pe fundul lacului și de pe lateral, iar tuburile din ciment au fost reamenajate cu elemente decorative și plante de apă (papură, cyperus, țipirig). Balustrada podului a fost redecorată cu plante de sezon, la fel ca și capetele de pod și zona de pe lângă lac, spațiile dintre tufele de iriși, crini, mușcate și hosta fiind, acum, reînsămânțate cu gazon. Au fost curățate și toaletate sălciile de pe malul lacului, au fost reabilitate cascadele din lateral, iar fântâna cu joc de apă din centrul lacului a fost reamenajată cu elemente de decor.

Pentru refugiul broscuțelor țestoase a fost realizată o mică insulă, cu piatră de munte, lacul fiind în curs de umplere totală.  În perioada următoare vor continua și alte lucrări de reabilitare a infrastructurii în Parcul Expo., anunţã Primãria Piteşti.


Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *