Episodul s-a petrecut la Ştefãneşti, iar primãriţa Jenica Dumitru a dovedit o datã în plus cã se pricepe la administraţie. Unde mai pui echipa. Fantasticã, domnilor…
“Aleși de cetățeni ca să rezolve problemele grave cu care se confruntă localitatea, consilierii locali sabotează într-un mod incalificabil și continuu interesele orașului și ale locuitorilor săi.
Aseară, Consiliul Local a respins într-o manieră sfidătoare, proiectele de interes major pentru Ștefănești. Domnilor consilieri locali, vã acuz public de rea credință și va solicit să explicați oamenilor care v-au ales, care sunt motivele pentru care vã împotriviţi dezvoltării oraşului!
Domnilor consilieri locali, dumneavoastră NU VREȚI: 1. Realizarea întregului sistem de apă și canalizare și asfaltarea străzii Coasta Câmpului; 2. Execuția unei treceri de pietoni moderne și civilizate în dreptul firmei Nidec, unde lucrează sute de oameni, inclusiv din Ștefănești și unde de-a lungul timpului au fost multe accidente soldate cu numeroase victime; 3. Funcționarea Centrului Cultural Ștefănești, pentru care ați refuzat transferul banilor necesari, în condițiile în care tot dumneavoastră ați votat înființarea lui; 4.Parcări în Ștefănești, deși locuitorii din zona Blocuri solicită cu insistență amenajarea de locuri de parcare; 5. Rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, care au reapărut pe străzi. Construirea unei biobaze( care s-ar fi realizat din fonduri private, nu publice) ar fi dus la rezolvarea acestei probleme pentru totdeauna; 6. Reîntregirea fondului de rezervă din obiective de investiții, la care au fost alocate credite bugetare mai mari, blocând astfel aceste sume; 7.
Prezența la ședințele pe comisii a specialiștilor din Primărie, care să vã ajute și să va explice legile pe care dumneavoastră nu le cunoașteți și pe care le interpretați după ureche. Domnilor consilieri, singură varianta, dacă nu doriți să împingeți această căruță care este orașul Ștefănești, este să va dați jos din ea! Oricât ar crede cineva că mă sabotează pe mine, sabotează de fapt orașul Ștefănești și pe locuitorii lui!”, a scris Jenica, pe Facebook, pentru a se mai rãcori.

