MS Regina Ana, soţia Regelui Mihai I, a decedat, astãzi, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Înmormântarea va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş, după ce trupul neînsufleţit al Reginei va fi depus o zi la Castelul Peleş, apoi la Palatul Regal din Bucureşti. Regina avea 92 de ani.

 "Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges”, se precizează într-un  comunicat de presã al Casei Regale, citat de Adevarul.ro. 




Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *