Un bărbat de 36 de ani din Roman a pierdut controlul volanului pe DN15 D, a ieșit în afara părții carosabile şi a intrat violent într-un copac aflat pe marginea drumului. Potrivit stiri-neamt.ro, în mașină se aflau trei persoane care au rămas încarcerate. Pe locurile din față se aflau șoferul de 36 de ani şi o femeie de 32 de ani care a decedat, iar pe bancheta din spate, o fată de 11 ani.

„Toate cele trei persoane erau încarcerate. Persoana din dreapta, o femeie de 32 de ani, a decedat iar șoferul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spitalul Roman. Acesta a fost preluat fără puls, aflându-se în stop cardio-respirator. În spate, fata lor, în vârstă de 11 ani, conștientă, preluată cu multiple traumatisme. Au participat la misiune un echipaj de descarcerare Roman, o ambulanță SMURD și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Roman", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Andrei Grancea.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *