Lecţia cea mai importantă a acestor alegeri este aceea că s-a demonstrat că nimic nu e imposibil atunci când primează credinţa şi hotărârea. Mobilizarea de care au dat dovadă toţi românii, din ţară şi de dincolo de graniţele României.

Alegerea preşedintelui Klaus Iohannis este certitudinea că toţi românii au dat semnalul  schimbării, al încrederii, al speranţei, al faptului că patriotismul nu e o "lozincă". Da, putem să construim de acum încolo o "Românie a lucrului bine făcut"! Da, putem afirma cu mâna pe inimă: "Suntem mândri că suntem români", iar Klaus Iohannis este preşedintele pe care îl aşteptam de 25 de ani. 

Emoţia fără precedent creată în jurul lui Klaus Iohannis şi rezultatul alegerilor, participarea record la vot sunt semnele că pe 16 noiembrie românii au ales pentru întărirea statului de drept, domnia legii, consolidarea unei societăţi drepte în care să trăim cu demnitate, în care respectul pentru semeni este o calitate, nu un defect, iar cetăţenii sunt mai presus de orice.

 
Pentru toate astea, stimaţi români de pretutindeni, ACL Argeş vă mulţumeşte!
 
Cu profund respect şi admiraţie, 

Adrian Miuţescu, purtător de cuvânt al ACL Argeş

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *