De la începutul anului 2019 și până în prezent, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiul Piteşti, prin Serviciul de Ecarisaj, a capturat un număr de 1265 câini fără stăpân. Câinii au fost prinși în urma monitorizării zilnice a zonelor de risc (cartierele Craiovei, Trivale, Găvana, Prundu, Tudor Vladimirescu), dar și ca urmare a sesizărilor telefonice și scrise ale cetățenilor. Aceștia au fost preluați la adăpost, deparazitați, sterilizați, microcipați și introduși în Sistemul Național de Evidență – R.E.C.S.

 În ultimii opt ani, activitatea de ecarisaj a fost permanent în desfășurare, în această perioadă fiind ridicați de pe străzile Piteștiului și preluați de adăpostul pentru maidanezi peste 12.000 de câini fără stăpân, dintre care niciunul nu a fost eutanasiat, majoritatea fiind adoptați (în special peste hotare).

Aceste acțiuni au dus la diminuarea problemei câinilor fără stăpân, deși abandonarea câinilor în Pitești de către persoane din alte localități continuă, situație agravată de nerespectarea, de către cetățeni, a hotărârii Consiliului Local de a interzice hrănirea animalelor fără stăpân, deoarece aceasta întreține comportamentul  de dependență al acestora și de apărare a teritoriului.

Sesizările privind câinii maidanezi pot fi făcute de către cetățeni la numerele de telefon 0248.210.380 și 0733.030.350, ca și cele privind eventualele neconcordanțe în limbajul sau comportamentul angajaților SPEP.  

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

1 thought on “Activitate permanentă a Serviciului de Ecarisaj în Pitești”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *