Astãzi, de la ora 9.00 au început percheziţiile în cazul unei instituţii de interes public. Se suspecteazã cã persoanele cercetate obișnuiesc să condiționeze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani.

  

La data de 19.07.2018, începând cu ora 09.00, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub coordonarea procurorilor din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din I.G.P.R., pun în aplicare 23 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov, la o instituție de interes public, la birourile și domiciliile mai multor angajați, cercetați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.

Din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obișnuiesc să condiționeze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani.

În concret, cei în cauză condiționează soluționarea cererilor petenților, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanții din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiați, fiind creat astfel un mecanism între funcționarii instituției din diverse compartimente, având ca scop obținerea de beneficii personale., anunţã Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Stiripesurse.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *