Asociația Partener pentru Tine atacă dur decizia primarului de la Merișani de a aproba bugetul local nfără a fi adus la cunoștința publicului și fară nicio dezbatere publică pe marginea lui.
Comunicat de presă
Asociația Partener pentru Tine dezaprobă maniera netransparentă și neparticipativă în care bugetul local al Comunei Merișani a fost adoptat azi, 29 ianuarie, la ora 14.00 în ședință ordinară de către Consiliul Local Merișani. Primarul și Consiliul Local al Comunei Merișani au ignorat atât Legea Finanțelor Publice Locale cât și Legea privind Transparența Decizională. Proiectul de buget local nu a fost adus la cunoștința publicului și nu a fost organizată nicio dezbatere publică pe marginea lui.

