Gurile rele spuneau că Miuţescu nu va mai candida la şefia organizaţiei, deoarece sănătatea şubredă nu îi mai permite să se ocupe de bucătăria partidului. Dar cum Miuţescu e gata să se scoale din morţi pentru putere, iată că nu vrea să renunţe la poziţia pe care o are, aceea de lider PNL, şi care i-a adus o mulţime de avantaje. Gen funcţii bine plătite pentru el şi fiul său, dar şi pentru alte persoane din anturaj. Campania e în toi, iar Adiţă face lobby, dă din coate. Vrea să fie preşedinte, în continuare.
Şi dacă tot am aflat de planurile lui Miuţescu, ne reamintim şi de o declaraţie, deja celebră, din campania electorală, după racolarea lui Sorin Apostoliceanu de la PSD şi transformarea lui în candidat PNL la Primăria Piteşti.
La vremea aceea, Miuţescu spunea că l-a luat pe Apostoliceanu ca să şubrezească PSD-ul şi că acest plan va continua şi cu alţi PSD-işti care vor fi transferaţi la PNL, tocmai pentru a aduce mari probleme PSD-ului, care ar rămâne, astfel, fără oameni importanţi.
Şi la cum au mers treburile, îl sfătuim pe Adiţă să stea cuminţel şi să nu mai şubrezească PSD-ul că la alegerile locale şi-a luat-o tot PNL-ul din cauza ingineriilor puse la cale de acest iliminat al politicii argeşene, zis Adiţă Miuţescu…
La localele din 27 septembrie, PSD-ul a câştigat Primăria Piteşti, toate celelalte oraşe, mai puţin Câmpulungul, şi plus o altă grămadă de comune adjudecate de primari PSD. Adică un palmares impresionant pentru social-democraţii pe care Miuţescu spunea că vrea să-i mitralieze.
Aşa că-i recomandăm prietenului nostru, Adrian Miuţescu, să lase ingineriile că nu-i ies… PNL-ul a mâncat bătaie la fundul gol, în Argeş, , pe mâna lui Adiţă care a făcut-o de oaie.
Cam riscante ingineriile astea! Nu ştim cine l-o fi instruit pe Adiţă, dar precis o fi vreun duşman sub acoperire. Dacă Miuţescu va continua cu şubrezirea PSD-ului, s-ar putea să ajungem la partid unic, în Argeş. Ajunge PNL-ul ca PNŢCD-ul, gen…

