În joc sunt interese mari, iar Adiţă vrea să-şi impună oamenii peste tot, chiar călcând în picioare Comisia de Organizare a Congresului Naţional al PNL, care spune că nu pot vota membrii liberali care au intrat în partid mai târziu de 31 decembrie 2020. Iar la Costeşti, au fost convocaţi, pentru a vota, 40 de membri care nu se aflau în baza de date.
Alegerile pentru preşedinţia PNL Costeşti au fost contestate şi de acest lucru a fost informat Florin Cîţu. Normal, Miuţescu e supărat pe tabăra din PNL Argeş care-l susţine pe Cîţu, că a sifonat la Bucureşti. Dar îi reamintim lui Adiţă cum, pe vremea când Ludovic Orban era pe cai mari, şeful PNL Argeş era cel mai fidel informator.

