Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarant ieri că valul 5 al pandemiei COVID-19 pare să se prelungească în România, deci populația trebuie să fie precaută.
„Nu ştiu, poate că există şi varianta de mijloc, având în vedere că avem 50% din populaţie vaccinată. Există şi situaţia unor ţări care au reuşit şi cifre inferioare. Oricum, după debutul acela furtunos din ianuarie-februarie 2021, din păcate, interesul pentru vaccinare a scăzut, probabil şi din cauza unor erori în modul de comunicare, de apreciere a situaţiei, de stimulare a oamenilor să se vaccineze.
Acum discutăm despre o campanie care practic este încheiată. Noi ne aflăm în situaţia în care vom trece vaccinarea împotriva noului coronavirus la medicii de familie, ca pe o vaccinare de rutină, ne găsim în faza aceasta de tranziţie, nu are rost să ţinem funcţionale sute de centre de vaccinare, ca să se vaccineze câteva sute de persoane zilnic, şi atunci o să trecem în cursul anului acesta vaccinarea împotriva infecţiei cu noul coronavirus să se facă de rutină în cabinetele medicilor de familie”, a explicat Alexandru Rafila.

