« Acest Guvern se mișcă mai încet decât premierul operat și repatriat. »
Alina Gorghiu îl pune la zid pe premierul ”operat și repatriat.”. Îl acuză că se laudă cu munca şi cu proiectele altora şi chiar cu realizările întârziate, care deşi importante au fost finalizate la şapte zile după scriptură. După cum notează pe pagina sa de socializare: “Doar o guvernare neoperațională, adică nefuncțională, se poate lăuda cu ”realizarea” de a avea întârzieri de un an și jumătate în adoptarea unor programe, cum este, de exemplu, Programul Operațional Infrastructură Mare. Premierul Victor Ponta a declarat că și-a lăsat chiar și perciuni pentru a fi sigur că în timpul exilului, acesta va fi adoptat de către Comisia Europeană, deși, repet, acest lucru trebuia să se întâmple de acum 18 luni. Doar o guvernare nefuncțională se laudă cu inaugurarea a 10 kilometri de autostradă (Nădlac-Arad), deși nu are niciun merit pentru acest lucru. Niciun centimetru de autostradă nu a văzut lumina zilei datorită acestui Guvern, care se mișcă mai încet chiar și decât premierul operat și repatriat.”

