Din cauza ploilor abundente din ultimele zile, drumul județean 738 din Argeș este afectat, din nou, de o alunecare de teren, în satul Drăghici, comuna Mihăești.

 "Marți, 10 iulie, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a efectuat o vizită la fața locului, pentru a vedea care este situația. În concluzie, este nevoie de o regularizare a râului din zona respectivă, râu care erodează malul de pământ. Până la soluționarea definitivă a problemei, pentru a stopa totuși prăbușirea drumului, Regia Județeană de Drumuri Argeș a început astăzi efectuarea unor lucrări de consolidare a malului în zona efectată. Aici trebuie realizate însă investiții de amploare, împreună cu A.B.A.A.V. întrucât este necesară efectuarea unei lucrări de regularizare a râului, care erodează drumul de mai mulți ani. Asta după ce, în 2016, pe acest drum au fost executate lucrări similare, malul surpat distrugând atunci drumul pe un sens de circulație", transmite CJ Argeş.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *