"Ambasada nu comentează cazuri individuale. Cu toate acestea, noi credem că nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege și nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere", se arată în răspunsul misiunii diplomatice americane. Camera Deputaților a respins marți solicitarea DNA privind efectuarea urmăririi penale a deputatului social-democrat Rovana Plumb, fost ministru al Mediului. Au fost înregistrate 99 de voturi "pentru" și 184 de voturi "împotrivă", un vot fiind anulat. Votul a fost secret cu bile.

