Vicepreședintele ALDE, Andrei Gerea, a cerut în cadrul Biroului Politic Central al partidului retragerea sprijinului politic pentru copreședintele Daniel Constantin și, implicit, retragerea acestuia din Guvern. Daniel Constantin ocupă funcțiile de vicepremier al României și ministru al Mediului., potrivit Stiripesurse.ro.
Paradoxal, Gerea, argeşean de-al nostru, a ieşit deputat nu dupã numãrul de voturi exprimate de electorat, ci dupã numãrul de pile pe care le-a avut. Şi cu toate cã ştie cum stã treaba, acum face pe Gigi duru’ şi-l atacã pe Constantin, cu care dãdea mâna altãdatã. Sau poate tocmai de-asta! Acum Gerea îşi plãteşte datoriile faţã de greii care l-au ajutat sã mai pupe un mandat.

